In vizita la Baiut,la Adi...

       Salutare, tuturor!
       În primul rând, LA MULŢI ANI  pentru anul nou care începe şi care să sperăm că va fi unul liniştit şi plin de lucruri frumoase.
       A trecut foarte repede anul 2011... dar as putea spune ca aşteptam cu oarecare bucurie să se incheie, pentru ca imi promisesem un drum pana ala Baiut, in Maramures.
       In vara, am avut nemaipomenita ocazie sa merg acolo, si sa il cunosc pe Adi Ciupei; am mers cu el prin cateva locuri incredibile,prin galerii de mina si am promis că voi reveni cât de curând,chiar in iarna... cunoastem cu totii ce s-a intamplat,din pacate, n-a mai fost timp...
       Acum, teoretic nu mai aveam ce să caut în Băiuţ... dar îmi doream să mă întorc, şi... să îi duc la mormânt o candela aprinsa, ca o multumire pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a facut...
       M-am dus pana la urma si, cu toate ca am facut douasprazece ore si jumatate cu trenul, pot spune ca a meritat drumul.Dupa o vizita scurta la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare (unde am vazut niste esantioane splendide!), am luat un maxi taxi cu care am ajuns intr-unul din cele mai frumoase locuri...Baiutul...
       Acolo m-au primit cu drag o parte din rudele si prietenii lui Adi. Niste oameni deosebiti! M-au primit foarte frumos, şi le mulţumesc, şi pe aceasta cale!
       In vară, casuta unde a trait Adi era plina de Cristale, erau flori de mină peste tot, până şi pe trepte... Acum, pietrele nu mai erau... probabil că Adi le-a luat cu el în cer, să se bucure şi îngerii de frumuseţile pe care numai el se pricepea să le aduca la lumina... Simţea, le intuia, le găsea in locuri unde nimeni nu s-ar fi aventurat...să amintim de acel renumit ametist cu bulă de apă? sau de câte şi mai câte imprastiate prin colectii din toata tara si din Europa.
       În vară, unele cristale erau abia scoase din pământ,altele puse la spălat, în nişte ligheane mari... peste altele cădeau petale de trandafiri dintr-o tufă superbă...
       Acum,parcă mă aşteptam să apară şi Adi de pe undeva...să hrănească peştişorii din bazin, care nici ei nu mai erau acum, să se aşeze pe trepte, sau să mai repare cate ceva pe la motorul lui cu care urca în munţi...
       În fine.Când am ajuns eu, prietenii lui tocmai mergeau la mormânt, aşa că m-am alăturat lor.
       Cimitirul se află oarecum departe fata de casa,dar este un loc frumos, daca poate fi ceva frumos la un cimitir... ce m-a impresionat, a fost drumul care urcă, linitit si cuminte, ca un drum spre cer, ca un Drum al Crucii... Încercam sa imi imaginez cum arata mormântul, daca e înconjurat de cristale... Am ajuns, si am vazut o cruce mică, simplă, şi atât...aproape ca pentru pitici... poate pentru că şi el a plecat prea devreme, mult mult prea devreme... cu siguranta, dacă ar mai fi stat, şi crucea ar fi crescut înaltă până la nori, şi mare cât sufletul său... ...o cruce mică, şi două coroniţe de flori... pe mijloc, între ele, aş fi vrut să aşez un buchet de flori si o floare de mina... poate data viitoare... ce ar mai fi de spus? probabil, nimic... ce să mai spui când te opreşti lângă mormântul unui Prieten? şi când, printre lacrimi, tu te bucuri că mai vezi zăpadă, şi te gândeşti cât şi-ar fi dorit şi el să mai arunce un bulgăre?...
       Dumnezeu să te odihnească în pace, Ciupi... sper că ţi-ai găsit odihna şi pacea acolo unde eşti... RIP!
       Restul zilelor le Baiut le-am petrecut alaturi de familia si prietenii lui.M-am bucurat de ospitalitatea acestor oameni minunati si am admirat cateva colectii impresionante de roci si minerale.