Salut!

Salut!
Bine ati venit in minunata lume a rocilor si mineralelor!















Ziarul

joi, 29 aprilie 2010

Minerale contrafacute

       Tehnologia in ceea ce priveste falsificarea mineralelor a evoluat extraordinar in ultimii 50 de ani. S-au decoperit noi metode de tratare, au aparut noi pietre sintetice, ceea ce le face aproape de nerecunoscut. Pietrele netratate si nefacute de oameni, adica naturale sunt cele mai cautate de colectionari, desi uneori este foarte greu sa iti dai seama cu ce ai de a face, cu atat mai dificil in cazul bijuteriilor taiate si prelucrate. In afara de pietrele crescute in laboratoare pentru uz industrial, cum ar fi diamantele, safirele, rubinele, zirconiul, cel mai des sunt falsificate cuarturile, topazele si smaraldele, pentru a le da o culoare si o stralucire mai intensa, dar aprope orice piatra, poate fi sintetica sau tratata chimic sau termic.
       Cineva imi povestea odata cum faceau anumiti oameni "pietre in lighean", cred ca se refera la calcantit, un sulfat de cupru, albastru (piatra vanata). De altfel, in comert se gasesc kit-uri de crestere ale cristalelor din diferite solutii concentrate, destinate in special copiilor si incepatorilor in ale geologiei. Am si eu cateva pietre suspecte: citrin din China, si cuart fumuriu. In continuare voi expune principalele metode de contrafacere a cuartului, pentru a-i informa pe cei care nu cunosc cum sa se fereasca de asa ceva.
       In primul rand feriti-va sa achizitionati cuarturi care poarta denumiri ca "fancy", "tangerine", "aura", etc. Acestea sunt denumiri pe care comerciantii le pun unor cristale banale tratate prin diferite metode pentru a le creste valoarea.

1.Varfuri de cristal de cuart chinezesti, facute din sticla, fatetate pentru a imita un cristal natural slefuit. Acestea sunt de obicei complet clare si de marimi mari, de obicei destul de ieftine pe piata. Daca ar fi naturale, aceste piese ar valora mii de dolari. Au chiar fracturi interne care imita fracturile naturale din cristale, fiind facute prin lovirea cu un ciocan invelit in material textil, sau prin incalzirea sticlei la temperaturi mari si introducerea imediata in apa la temperatura camerei.

2.Varfuri de cristal colorate, de obicei rosii sau galbene, ca si sfere sau piramide, facute la fel, din sticla.















3.Cristale de cuart fumuriu. Se gasesc destul de des si multi au fost inselati cu asa ceva. Sunt de obicei cristale de cuart normale, care au fost supuse unui tratament cu radiatii pentru a le da o culoare neagra sau maro inchis. In conditii naturale, cuarturile sunt iradiate cate putin si timp indelungat, rezultand o culoare fumurie delicata (vedeti diferenta in poza). Iata cum sa recunoasteti un asemenea cuart iradiat:




















- culare neagra intensa, de carbune
- baza alba, deoarece baza laptoasa a cristalelor nu se inegreste la radiatii.
-transparenta minima sau deloc, daca se lasa cristalul timp indelungat la soare este mai greu de identificat, deoarece acesta se face maro transparent.
- nu prezinta zone de culoare, cuartul fumuriu natural are zone cu variatii de culoare.







4.Cuart polizat, vandut drept natural, au de obicei baza taiata plat. Cele naturale prezinta striatii fine orizontale pe fete.












5.Citrin fals. Acesta provine din ametist supus unui tratament termic in cuptoare, la temperaturi mari, intre 200 si 450 grade. Citrinul fals are de obicei culoare galbena foarte intensa si se gaseste de obicei ca varfuri, dar si in formele ametistului: druze, geode. Provine in special din Brazila, deoarece acolo se gasesc cantitati enorme de ametist care au scazut mult pretul acestui pe plan mondial. Priviti doua cristale de citrin din colectia mea: cel galben intens, din China este tratat temic, pe cand cel natural din Madagascar, are o nuanta mai delicata.















6.Cuartul verde, in special din China incearca sa imite cuartul natural cu incluziuni de clorit. Se produce din cuarturi normale introduse in apa fierbinte si la presiuni mari in care se aduga coloranti.In poza vedeti un cuart verde natural si unul tratat.





























7.Alta metoda de inselaciune este vinderea unor cristale naturale de cuart din diferite colturi ale lumii sub denumirea de Cristale de Arkansas, Brandberg, Erongo sau Orange River, acestea fiind cele mai fine cristale din lume si avand de obicei preturi foarte mari. Si pentru cunoscatori este greu de identificat asa ceva, cel mai usor fiind la microscop, caci fiecare zona are caracteristicele ei.

8.Ar ma fi ceva interesant: cand cumparati o piatra sau cristal de pe net si are culori foarte vii, luati in considerare ca acesta poate fi fotografiat ud, iar in conditii normale de expunere isi pierde culoarea. Priviti aceasta heliotropa (piatra sangelui) din colectia personala.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu