Salut!

Salut!
Bine ati venit in minunata lume a rocilor si mineralelor!















duminică, 27 februarie 2011

Cateva achizitii noi

       Aceste piese au fost achizitionate in ultima luna,unele de la prieteni,altele de la expozitia din Iasi.Din pacate aparatul foto nu poate surprinde adevarata lor frumusete...marimi intre 7 cm si 20 cm.

Cuart-Baia Sprie













                                                                                                                   Calcit-Herja













                             Calcit-Turt













                                                                                                            Cuart-Herja













                     Cuart-Moldova Noua













                                                                                                              Aragonit-Maroc













      Granat andradit-Ocna de Fier,Dognecea













                                                                                                               Calcit-Herja













            Cuart (diamant de Maramures)-Herja













                                                                                                         Cuart si pirita-Cavnic













                       Cuart si calcit-Cavnic

vineri, 25 februarie 2011

Mineralia-Targ de Martisor,Iasi

       Salutare!
       Astazi,25 februarie am reusit sa ajung la expozitia cu vanzare intitulata Mineralia-Targ de Martisor,organizata la Iasi,in incinta Muzeului de Stiintele Naturii.
       Am ramas placut impresionat de organizare cu toate ca din cauza vremii nefavorabile a reusit sa ajunga un singur expozant,dar este posibil sa ajunga si ceilalti asteptati.Oferta este destul de diversa,dar cea mai mare parte a spatiului este ocupata de bijuterii din tot felul de pietre prelucrate,mai ieftine sau mai scumpe.Eu m-am oprit direct in zona cu esantioane brute unde erau expuse aragonite,fluorite verzi si mov,cuart,calcit,rodocrozit,stibina,baritina,lemn pietrificat,precum si alte minerale rare pentru tara noastra.Eu am ajuns destul de dimineata,in jurul orei 9.30 si cu toate ca am stat acolo cam o ora,nu cred sa fi vazut mai mult de 15 oameni.Posibil sa vina mai multi in zilele urmatoare,caci expozitia este deschisa pana duminica 28 februarie,ora 18.
       Bineanteles ca a fost prezenta si o echipa de televiziune de la un post local si am dat si eu un mic interviu in calitate de om venit special pentru expozitie de la Bacau :)) sper sa nu radeti prea mult in caz ca vedeti imaginile :))
       Domnul Andrei Gorduza a fost deosebit de amabil si mi-a raspuns la toate intrebarile.Sper ca nu l-am plictisit prea tare.Am aflat astfel informatii interesante pe care nu le stiam,despre metode de falsificare a pietrelor.Din pacate,numarul pietrelor false de pe piata este mult mai mare decat am crezut,iar metodele folosite pot insela cumparatorii neavizati.
       Am facut si eu cateva mici achizitii.
       Urmatoarea expozitie Mineralia la Iasi va avea loc in luna mai,pe data de 14,daca retin exact.Aceasta expozitie se anunta de amploare.
       In concluzie,a meritat sa fac drumul pana la Iasi doar pentru expozitie,dar sper ca urmatoarea se fie deosebita,cu mai multe pietre brute si mai multi expozanti.Daca sunteti din Iasi incercati sa mergeti pana la muzeu,intrarea costa 3 lei,iar biletul este valabil toate 3 zile cat tine expozitia,asa ca puteti a va intoarceti oricand cu acelasi bilet.

miercuri, 23 februarie 2011

Multumesc!

       Vreau sa va multumesc tuturor pentru urarile pe care mi le-ati facut de ziua mea.Sincer nu voiam sa se afle,dar cineva a dat tonul si ati inceput toti :) Niciodata nu am primit atatea urari :))
       Va multumesc si chiar daca nu este ziua voastra va doresc tot binele din lume,multa sanatate si sa fiti iubiti!

Revista 'Comorile Pamantului" nr.23

       Salutare!
       In sfarsit,dupa o lunga asteptare,astazi,23 februarie am primit revista Comorile Pamantului cu esantionul de azurit.Din cate imi amintesc eu este amanat inca de la nr.7 si a dat peste cap cateva numere.
       Am nimerit un esantionat frumos,desi nu am ales decat dintre doua reviste,datorita faptului ca afara ninge foarte tare,zapada este mare si m-am grabit.Nu stiu cum arata celelalte exemplare,dar sper sa aveti noroc la pietre frumoase.Mostra este exact asa cum ma asteptam,adica cristale foarte mici de azurit ingramadite pe roca gazda.Cristalele mari si bine formate sunt destul de scumpe.Eu personal sunt multumit de ce am primit.
       Aveti grija cu azuritul-Cu3(CO3)2(OH)2,deoarece contine cupru si ca toate mineralele ce contin cupru este periculos daca este cumva inghit.Mai bine lasati-l in cutiuta lui,nu-l spalati,este foarte frumos asa.Nu este periculos,decat daca este inghitit asa ca nu intrati in panica.
       Mult succes la pietre!


duminică, 20 februarie 2011

Cristal deosebit








       Anul acesta dupa leneveala din perioada sabatorilor prin mijlocul lunii ianuarie(chiar in data de 12 daca nu ma insel) am simtit o chemare puternica ..si anume ma ,,frigeau talpile" sa intru intr-o mina la cautat de minerale.Explorand unele galerii vechii pe unde nimeni nu a mai intrat de cel putin 30 de ani pe un perete am observat un mic ,,groitz"(geoda). Largind incet gaura respectiva...(eram intr-o pozitie extrem de incomoda..ridicat pe varfurile picioarelor pe un ,,bolovan" care se clatina...si cu mainile intinse deasupra capului..abia ajungeam la respectiva gaura) am reusit sa imi introduc o mana si sa pipaiesc....repede am simtit prezenta unor cristale de cuart dintre care unul de dimeniuni apreciabile.Primul cristal care l-am scos (unul mic) m-a adus in culmea fericirii..un cristal foarte transparent si ametizat pana la mijloc.Urmatoarele cristale ...mi-au confirmat faptul ca am dat de un mic ,,El Dorado".Cu chiu cu vai am scos cateva cristale si a venit randul ,,gigantului".Despre el am sa va spun ca avea lungimea de 11 cm,un diametru la baza de 3 cm...si in partea superioara se observa cu usurinta o ,,bula" mare de aer (captiva) care se misca in apa...fabulos.Ajuns acasa am remarcat ca mai erau inca mai multe astfel de bule...dar care necesitau o privire atenta pentru a le detecta.Cristalul acum se afla pe undeva la marginea Atlanticului (nu a fost vandut ci a fost facut cadou..o chestie de familie care nu isi are rostul explicata aici)
       In fotografii:Cristalul si eu..(poza pe care mi-am facut-o la cateva secunde dupa ce l-am scos)...si cristalul din cateva unghiuri diferite!
       Va multumesc celor care ati avut rabdare sa cititi aceasta postare!
       Cu stima Ciupi!

sâmbătă, 19 februarie 2011

Salina Targu Ocna,jud.Bacau

       Din pacate nu am reusit niciodata sa ajung intr-o mina de metale feroase sau neferoase,dar am un prieten profesor de geologie care a trecut prin aceasta experienta si a jurat ca nu o mai repeta :)) Oricum nu prea mai are unde...iar intr-o mina de cabuni pericolul este foarte mare datorita riscului de surpari,dar mai ales datorita acumularilor de gaz metan.
       Am ajuns totusi de cateva ori intr-o mina de sare,la Targu Ocna.
       Prima experienta am avut-o demult,cred ca eram prin vara lui ’88 sau 89’ ,in clasa a IV si a fost destul de interesanta.Oricum,din cate imi amintesc eu conditiile erau mai bune.
Intr-o zi dimineata de sambata neavand altceva de facut m-am gandit ca o excursie in salina n-ar strica,mai ales ca acum puteam sa o vad altfel,cu ochi de geolog amator,asa ca ne-am urcat in masina cu intentia de a vizita salina.
       Salina este situata in vestul jud.Bacau,pe valea Trotusului,in apropierea orasului Targu Ocna,intre Onesti si Slanic Moldova si se ajunge pe drumul DN12 A.
       In scurt timp am ajuns in fata galeriei Minei Trotus.Deoarece accesul in salina se face cu mijloace auto autorizate a trebuit sa asteptam microbuzul firmei de transport.Surpriza cea mare a venit la casa de bilete:18 lei biletul pentru adulti si 9 lei pentru copii,pentru o zi.Daca tot venisem pana aici nu mai conta.A venit microbuzul,am urcat si a inceput aventura.Intr-un intuneric total,acesta a intrat in galeria atat de ingusta incat nu cred ca incap doua masini una langa alta...galeria sigur nu e pentru claustrofobi! Drumul coboara destul de abrupt in serpentine stranse...o combinatie interesanta intuneric bezna si curbe foarte stranse :)) Intunericul este strabatut doar de farurile microbuzului si de putinele becuri la lumina carora se poate vedea cota de adancime...Dupa vreo 3 km si 20 de minute,microbuzul a oprit in sfarsit si eram liberi sa coboram.Am intrat print-o usa si in fata s-a dechis o sala imensa si bine luminata,cam de 8 m inaltime.Prima schimbare remarcata a fost temperatura de 12 grade C.Din pacate,in alte zona inaccesibile publicului se puteau auzi camioane lucrand si blocuri de sare cazand.Camioane in subteran...asta inseamna multe gaze de esapament intr-un spatiu inchis...nu mai vorbesc de vechiturile Aro care care fac legatura cu suprafata.Sincer nu am rezistat mai mult de jumate de ora si asta cu greu.Pur si simplu nu puteam sa respir din cauza gazelor de esapament...parca prima data cand am fost aici nu era asa...aer sarat,placut cu efecte benefice pentru sanatate...si cand ma gandesc ca oamenii merg acolo sa se trateze de asm...
       In salina la 240 de metri adancime se afla o baza de agrement care ofera conditii pentru relaxare,miscare,tratarea afectiunilor respiratorii...aici se afla si o biserica ortodoxa sculptata in sare,Sf.Varvara,precum si un muzeu al sarii.Iata si cateva facilitati:muzeul sarii,lac cu apa sarata si cascada,spatiu pentru gimnastica,cabinet medical,chiosc alimentar,terasa si magazin de suveniruri,terenuri de minifotbal,baschet,tenis de camp,tenis de masa si biliard,jocuri mecanice,spatii de joaca pentru copii (leagane,topogane si balansoare) internet wireless,calculatoare in retea,semnal Orange si Vodafone.
       P.S:salina se afla in oraselul Targu Ocna si nu la Slanic Moldova,asa cum apare in multe descrieri.Slanic Moldova este o statiune balneoclimaterica,renumita prin izvoarele minerale cu efecte curative si se afla la 56 km de Targu Ocna.Ambele sunt in Jud.Bacau.


















       Bine inteles ca pentru mine atractia principala au fost peretii in care se pot vedea straturi de sare de diferite nuante de la alb gri la negru,in functie de puritate.Stralucirea lor este incredibila.Aceasta sare s-a depus in urma cu multe milioane de ani pe fundul unei mari care s-a evaporat,iar dungile sunt straturi de aluviuni aduse de rauri, cele negre corespund anotimpurilor ploioase,iar cele mai albe celor secetoase.Imi amintesc cand eram mic cum lingeam peretii sarati :))
       Oricum,in afara de problema cu gazele de esapament totul este frumos si daca nu ati coborat niciodata sub pamant merita din plin.Mai sunt si alte saline interesante cum ar fi cea de la Cacica (Suceava) sau Turda (Cluj).
       Cristalele de sare,desi sunt fragile si sensibile la umiditate arata foarte frumos in colectie,iar din bucati de sare gema se pot confectiona diverse obiecte decorative.O lampa de sare se poate achizitiona din magazinele de suveniruri din oras la preturi incepand cu 30 lei,in functie de marime.Blocul de sare este scobit pe dedesubt si instalat un bec de frigider.Aprinsa,lampa da o superba culoare portocalie cu efect relaxant :)
 
                                                      Cristale naturale de sare (halit)
                                           
                                                                 Lampa de sare

miercuri, 16 februarie 2011

Revista "Comorile Pamantului" nr.22

       Salutare!
       Astazi,miercuri 16 februarie,a aparut numarul 22 al revistei Comorile Pamantului insotit de o mostra de obsidian (sticla naurala vulcanica).Aceasta piatra este una dintre preferatele mele,dar din pacate exemplarele de la chiosc erau destul de mici ca dimensiune,majoritatea fiind mult mai mici dacat cea aleasa de mine.Ciudat,deoarece acesta poate fi intalnit des si nu prezinta valoare gemologica,doar decorativa.Poate aveti voi mai mult noroc.
       Obsidianul este o piatra interesanta,dar are structura amorfa,necristalizata.Se formeaza in zonele vulcanice prin racirea rapida a lavei,astfel neavand timp sa se formeze cristale.Datorita acestei raciri bruste pot aparea pe suprafata sticlei crapaturi cu aspect de fulgi,rezultand asa numitul obsidian cu "fulgi de nea" (snowflake obsidian).Desi este opac,daca il priviti in soare o sa observati straturi,efect accentuat daca piatra este uda.Din pacate iar nu ii cunosc originea,dar cele mai frumoase obsidiane provin din Etiopia si Mexic.Aceste pietre se gasesc si la noi,destul de des,uneori chiar in pietre de balast.Eu am in colectie obsidian romanesc,gasit de o prietena in judetul Prahova :) Nu m-ar mira ca pe urmatoarele autocolante sa scrie la obsidian Etiopia si Mexic :))
       Mult succes la pietre!
       P.S.Dupa cum stiti in nr.23 este anuntata aparitia azuritului,amanat de cateva ori,incepand cu nr.7 daca imi amintesc bine...parca trebuia sa fie adus din Tunisia...

duminică, 13 februarie 2011

Minerale fluorescente

       Citisem o gramada de lucruri despre minerale fluorescente,vazusem unele si la muzeu expuse sub lumina ultravioleta,dar nu incercasem niciodata experimentul pe mineralele din colectia mea.Am aruncat o privire pe internet si am gasit cateva dispozitive care emit lumina UV,de la becuri la lampi si lanterne.Cum pretul acestora era destul de piperat pentru scopurile mele,m-am hotarat sa achizitionez un breloc.Pe internet se gasesc destule,dar fiind nerabdator sa incerc am dat o fuga in oras si am achizitionat un breloc cu led care emite si lumina UV,la numai 6 lei.Ajuns acasa,am tras repede jaluzelele,am facut intuneric in camera si am inceput sa iau pietrele la verificat.Rezultatul a fost unul spectaculos si incantator.Oriunde indreptam raza de lumina ultravioleta apareau culori superbe fluorescente pe care nu le vazusem pana acum la pietrele mele.Din pacate rezultatele au fost slabe chiar cu fluoritele,dar in schimb unele calcite si dolomite au iesit in evidenta.
       Iata cateva dintre ele fotografiate la lumina UV.

sâmbătă, 12 februarie 2011

Targuri si expozitii mineralogice februarie-martie 2011

       18- 20 februarie, “Mineral-Art TIMIŞOARA”, Atelierul de Urbanism, lîngă Operă. De vineri pînă duminică, orele 9,30 – 18,30.

       25-27 februarie, “Mineralia SIBIU”, prima ediţie din acest an, la Muzeul Naţional Brukenthal, Casa Albastră. Expozanţi numeroşi, în sala Multimedia de la etaj, într-o prezentare de calitate. Zilnic orele 10,00-18,00.

       25-27 februarie, la IAŞI, Muzeul de Istorie Naturală de pe Bd. Independenţei, o expoziţie inedită intitulată sugestiv Mineralia/“Cristale de mărţişor”. Un moment prielnic pentru mici cadouri de mărţişor sau “investiţii” mai serioase într-o bijuterie din pietre semipreţioase pentru 8 martie. Trei zile vom fi prezenţi la Iaşi de la ora 9,30 pînă la ora 19,00, duminică ora 18,00.

       4-6 martie, Salonul de primăvară, Cluj Napoca, Muzeul de Artă, program 10,00-19,00, duminică 18,00.

       18-20 martie, “Mineralia TG. MUREŞ”, Muzeul de Etnografie, piaţa Trandafirilor, de la 9,00 la 19,00.

Sursa http://www.mineralia.ro

vineri, 11 februarie 2011

Cuartul de Orange River


       Orange River este cel mai lung fluviu din sudul Africii.Izvoraste din M-tii Drakenberg,in Lestho de la altitudinea de 3000 de m si la 193 km distanta de Oceanul Indian,apoi curge spre vest peste 2000 de km,pana la varsarea in Oceanul Atlantic.Fluviul formeaza pe alocuri granita dintre Africa de Sud si Lesotho si Africa de Sud si Namibia.
       Aceasta zona pitoreasca si indepartata de la margine desertului Kalahari este sursa unor cristale rare si de o varietate incredibila.Aici apar incluziuni spectaculoase de hematit in cuart,ametist,citrin natural,cuart fumuriu si fluorit purpuriu.Uneori,dar foarte rar,aceste varietati pot fi gasite pe un singur cluster impreuna cu cristale "fantoma",sceptre sau chiar elestiale..Culorile lor pot varia de la oranj intens si rosu pana la maroniu si roz."Fantomele" pot fi gasite in cristale rosii,maronii,albe,roz sau negre si sunt aproape intotdeauna bine formate,cu piramide perfecte.Aceste cristale sunt incredibil de frumoase si atractive si placute de a fi tinute in mana.Frumusetea lor impresioneaza pana si pe cei insensibili in general la cristalele.Interesant este ca aproape toate cristalele gasite prezinta incluziuni de hematit.
       Cristalele cele mai fine provin din partea de vest a fluviului,din zona montana de la granita dintre Africa de Sud si Namibia.Acestea sunt unele dintre cele mai celebre si mai fine cuarturi din lume,fiind foarte cautate si pretuite de colectionari,dar si de adeptii cristaloterapiei.Din pacate,acest lucru se vede si la pret,acesta fiind destul de piperat.Cristalele de Orange River sunt intrecute la celebritate doar de cele provenind din Namibia,din zona Brandberg.Problema este ca deoarece se gasesc intr-unul dintre cele mai bogate depozite de diamante din lume,accesul este interzis cautatorilor amatori.Aceste cristale au fost descoperite relativ recent,dar provin din unele straturi inguste care acum sunt aproape epuizate sau inaccesibile.


       Din pacate am intampinat greutati in stabilirea varstei geologice a cristalelor de Orange River dar se stie ca acestea sunt printre cele mai vechi cristale de cuart din lume,probabil de varsta Proterozoica.Geologia zonei este foarte complexa,continand roci magmatice,metamorfice si sedimentare cu varste pana la 2 miliarde de ani.Cert este ca aici s-au manifestat asa numite puncte fierbinti (puncte de intruziuni magmatice) in doua serii,acum 2 miliarde de ani si acum 600 milioane ani,acestea fiind asociate cu manifestari vulcanice si postvulcanice.Acelasi fenomen are loc in zilele nostre in Insulele Hawaii.Varsta lor este greu de apreciat si in lipsa localizarii exacte a provenientei,deoarece vanzatorii evita sa dea detalii,posibil datorita regimului special al zonei .
       Eu am achizitionat doua astfel de cristale de la un vanzator renumit din Africa de Sud,la un pret de 100 de dolari plus transportul.Pretul este bun,avand in vedere marimea cristalelor,cam 9 cm lungime.Colin Owen este un renumit dealer de minerale fine si pietre semipretioase,pe care le colecteaza de la mine din toata Africa.Piesele lui sunt de o calitate incredibila,majoritatea fiind colectate manual si cu atentie.Poate fi gasit si pe internet la adresa www.rocksofafrica.com.De la el am si cristalul din Namibia,cel in forma de cruce.
In poze puteti vedea cele doua cristale cu "fantome",unul fiind elestial (cuart ananas).Ambele provenind in zona Orange River,dar de la o locatie pe care nu am reusit sa o gasesc pe nicio harta,Ramas Drift.Stiu ca acolo se gasesc florite incredibil de fine.Este posibil ca Ramas Drift sa fie in limba afrikaans Riemvasmaak.Cert este ca vanzatorul nu da mai multe amanunte,desi am insistat...Ramas Drift si atat.Din pacate aparatul foto nu poate surprinde adevarata lor frumusete si stralucire,dar sunt incredibile,unele dintre cele mai frumoase cristale de cuart pe care le-am vazut.